Prima pagină · întreabă primarul · Turism · Albume foto 25 Mai 2017
Conectare
Utilizator

Parola


Recuperare parolă
Lugojul.ro
Municipiul Lugoj
Informaţii utile
Parteneri
Curs valutar
Vremea la Lugoj
Harta Lugojului
Harta Lugojului
Fluxuri RSS
Originea numelui municipiului Lugoj
Numele municipiului Lugoj apare în documentele medievale şi în izvoarele cartografice ale vremii sub diferite grafii. Prima atestare documentară din anul 1334 vorbeşte de "sacerdos de Lucas" iar în cea din anul 1368 este scris Lugas. Într-un document datat 12 martie 1369, Lugojul se consideră un capăt de "drum mare" pe linia "Viam manum qua itur de dicta Egerzeeg versus Mezeusimlyo", iar apoi "quandam viam qua itur de Egerzeeg versus Lugas". În anul 1376 se aminteşte "Castrum Lugas", iar în anul 1386 un document vorbeşte de "castellani nostri (regis) de Lugas".

Într-un document din anii 1514 - 1516 întâlnim Castellum Lugas. Lugojul este menţionat în documente când ca oraş, când ca târg; în anul 1542 era oraş reginal civitas nostrae (reginae) Lugos. În anul 1554 este scris cu grafia Lwgos, în anul 1564 Logos şi din nou Lugos în anul 1582.

Primul izvor cartografic tipărit care menţionează Lugojul sub forma Lugas este "Tabula Hungariae ad quatuor latera per Lazarum...", opera cartografului Lazarus Secretarius, angajat al Episcopiei Cardinale Romano-Catolice din Strigonis (Esztergom - Ungaria), tipărită în anul 1528 în Ingolstadt, în tipografia lui Apian, cu contribuţia profesorilor Tanstetter şi Cuspinianus. Astfel, numele oraşului a intrat nu numai în atenţia cartografiei, ci - prin răspândirea hărţii amintite de-a lungul a mai multor decenii în mai multe versiuni, şi în atenţia întregii Europe, cu o jumătate de mileniu în urmă.

Interesant este de observat că pe o hartă realizată după Lazarus, de către Pyrrho Ligorio, Tabula Hungariae... în anul 1559, Lugojul (Lugas), dintre mai multe localităţi bănăţene, şi doar numai alături de Vârşeţ şi de Semlacul Mare, este localizat printr-un simbol grafic reprezentând o cetate cu patru bastioane puternice şi cu un turn bisericesc central înalt. Această evidenţiere a importanţei Lugojului faţă de harta din 1528 se explică prin faptul că între timp, în anul 1542, Lugojul primeşte statutul de oraş Civitas nostrae (reginae) Lugos, iar în 7 mai 1551, Isabella, văduva regelui Ioan Zapolya, îi acordă statutul de oraş regal liber, printr-o diplomă de privilegii şi emblemă cu "un lup şezând deasupra coroanei".

S-au emis diverse ipoteze în legătură cu originea numelui Lugoj, pe care încercăm să le rezumăm în cele ce urmează:

1. După Vasile V. Muntean (1990), dat fiind terenul mlăştinos datorită revărsării Timişului în acele timpuri, la bază ar sta cuvântul geto-dac liugas, ce înseamnă smârc (Morast, Sumpf); în lituană acelaşi liugas a dat Luginas, cf. Ind.-europ. lug/a (cu acelaşi sens) şi hidronimul daco-moesic Luginos. Se menţionează că primul care a făcut legătura între Lugoj şi liugas a fost profesorul Em. Iclozan (Lugoj 1968). De aceeaşi părere este şi Nicu Dumitrescu (1971).

2. Lugojeanul Sigismund Schlinger, după ce discută diverse etimologii avansate până la el, printre acestea numărându-se şi dac. Lyginos, râu în teritoriul tribalilor, propune ca etimon numele zeului celtic Lugos (Lug). Patru localităţi din vechea Galie şi din apropierea ei, numite Lug(u)dunum, cu terminaţia celtică -dunum, corespondentul dac. -dava, apoi Luganom (din Elveţia), Lugos oraş în provincia italiană Ravenna şi Lugo, oraş capitală a provinciei spaniole omonime din centrul Galiciei, anticul Lugus Augustus ar fi înrudite cu românescul Lugoj prin acest zeu "o figură mitologică, având legătură cu renaşterea, reînvierea".

3. Ipoteza etimologiei latineşti (din locus ce înseamnă loc) a fost sugerată de istoricul originar din Lugoj, Vasile Maniu, preluată de un autor anonim într-o broşură apărută la Timişoara în 1859, de istoricul maghiar Pesty Frigyes şi de alţii. Spre un alt etimon latin (Lucus ce înseamnă pădure, propus încă în secolul trecut, se îndreaptă şi privirea lui Iosif Constantin Drăgan.

Referitor la cele trei ipoteze cu privire la originea numelui Lugoj (cea autohtonă, cea celtică şi cea romană), prezentate până acum, după părerea lui Simion Dănilă, acestea nu rezistă examenului critic. După legile fonetice un termen dacic Liugas sau Lyginos ar fi dat în româneşte *iugă, respectiv *Lugin(u), un celtic Lug(os) ar fi devenit românescul *Lug(u), iar un latinesc Lucus s-ar fi transformat în românescul *luc, după cum latinescul Locus a ajuns loc în limba română. Terminaţia -us nu s-a moştenit în nici unul dintre cuvintele româneşti de origine latină, încât ar fi absurd să vedem în -oj (-os, -as) continuatorul latinescului -us.

4. Ipoteza derivării dintr-un termen slav (luh, pronunţat lug, cu sufixul maghiar -os) o întâlnim la Pesty Friges şi la Gustav Kisch (dar din lug "mlaştină" + o variantă a sufixului maghiar -os) şi acceptată cu uşurinţă de Iorgu Iordan (1963). Axeastă ipoteză nu poate fi admisă din cauza inacceptabilului "hibrid" slavo-maghiar, cum se exprimă I. Pătruţ (1974).

5. Ipoteza originii maghiare a numelui Lugoj (dintr-un lugas ce înseamnă umbrar, foişor), întâlnită, între alţii, la Nicolae Drăganu (1928), a fost preluată de K. Istvaan (1943). În acest caz, ca şi în precedentele, s-a plecat de la forma utilizată de administraţia maghiară, Lugos, şi nu de la forma populară Logoj. Un maghiar Lugas nu poate ajunge în româneşte la forma Logoj, încât explicaţia aceasta nu este valabilă, deşi N.A. Constantinescu (1963) o acceptă şi mai propune un etimon, logoş ce înseamnă pitic, care după S. Dănilă acesta nu satisface nici exigenţele foneticii istorice, nici pe cele semantice.

6. I. Pătruţ, pornind de la un document moldovenesc de la începutul secolului al XVII-lea, în care apare un nume de persoană Logoj, propune o nouă etimologie anume antroponimul Logoj, "eventual un derivat de la Loga" cu sufixul -oj. Această etimologie este acceptată şi de Dicţionarul Toponimic al Banatului (1987). Simion Dănilă consideră că antroponimul Logoj din Moldova provine de la numele oraşului nostru şi nu invers: numele oraşului de la antroponim omonim, aducând argumente în acest sens.

7. Simion Dănilă susţine că la baza toponimului Logoj stă un vechi cuvânt românesc, astăzi dispărut, apelativul *logoj(i), pluralul lui *logoz s.m., din vechiul slav rogozu, aducând în acest sens o serie de argumente. În sprijinul acestei ipoteze autorul citează pe poetul lugojean Grigore Bugarin (1910-1961) care în articolul Originea numelui oraşului Lugoj spune: "În trecut, împrejurimile oraşului erau acoperite de bălţi pline de stuf. Aşa că aşezarea omenească de aici a fost o cetate de baltă (...). După o veche tradiţie locală, oraşul şi-ar fi primit numele de la planta de baltă rogoz, pronunţată în cele trecute vremi logoj, din care se fac rogojini sau logojini (...). Mai de mult rogojinele-logojinile se confecţionau pe scară întinsă în industria casnică locală, logojenii sau logojinii ajungând vestiţi până departe în inima Ardealului."

De asemenea, în ziarul Dreptatea nr. 73 p. 1 din anul 1894, care apărea la Timişoara, la rubrica Din vorbă în vorbă semnată cu semnul balanţei (Valeriu Branişte?), putem citi: "...Un student român din Logoj (nu Lugoş, pentru că Logojul nu derivă din lucus (a non lucendo), ci din rogoz, de unde logoz. Logoj (...) nu Lugoj, pentru că nu este suflare românească să pronunţe Lugoş, de ce să scriem aşadară Lugoş, când îi zicem Logoj?...". Prin urmare, încă la sfârşitul veacului al XIX -lea lugojenii aveau încă vie conştiinţa originii adevărate a numelui Lugoj.

Autorul acestui studiu: Prof. Dr. Sofronie Mureşan