Prima pagină · întreabă primarul · Turism · Albume foto 29 Martie 2017
Conectare
Utilizator

Parola


Recuperare parolă
Lugojul.ro
Municipiul Lugoj
Informaţii utile
Parteneri
Curs valutar
Vremea la Lugoj
Harta Lugojului
Harta Lugojului
Fluxuri RSS

Fuga melcilor
Schiţă pentru o soluţie apolitică la o problemă politică
Autor: Radu Bogoevici
Rubrica: Atitudini lugojene
Data: 14.06.2009
E de bontón să deplângi zilele astea deznodământul alegerilor europarlamentare din România. Mezina preşedintelui, celebră deja pentru gafele ce le face când se întâmplă să vorbească, apoi mioriticul Bucureştilor a cărui candoare e egalată doar de grandomanie, dar şi alţi câţiva, mai puţin cunoscuţi, dar în mare la fel de inculţi sau incompetenţi au ajuns în Parlamentul European după ce un sfert dintre românii cu drept de vot s-au ostenit să-i voteze. Dar ce anume ne arată aceste alegeri, dincolo de clişeul că românii şi-au pierdut încrederea în politicieni:

1. România este (încă?) o ţară a nepotismului şi pupincurismului. Cu rare excepţii, listele partidelor la aceste alegeri au fost alcătuite din nume ale unor persoane care au relaţii "speciale" cu lideri politici "consacraţi".

2. România este o ţară frumoasă şi bogată, locuită din păcate de oameni nu doar inculţi, dar lipsiţi de viziune istorică, trăitori de azi pe mâine. Indiferenţa nu e a acelora care nu au fost la vot, ci a acelora care au fost să investească cu o oarecare putere indivizi nepregătiţi şi necunoscuţi. Conştiinţă politică/cetăţenească înseamnă să îţi dai libertatea în mâinile unui om care a dovedit deja că e capabil să-ţi reprezinte interesele, că e capabil să se lupte pentru soluţionarea problemelor cu care te confrunţi. Dacă un papagal vine şi îţi promite luna de pe cer, iar tu îi dai votul tău, atunci meriţi să strângi din dinţi după ce trădarea lui devine o evidenţă.

3. Politicieni şi analişti politici deopotrivă susţin în continuare, cum au mai făcut-o şi cu alte prilejuri electorale, o teză de genul "dacă nu ai fost la vot nu ai ce comenta". Retardaţii aceştia nu înţeleg nici acum că non-votul ESTE un vot! Sistemul electoral pe care se construieşte "democraţia" reprezentativă e gândit ca omul care are potenţa financiară de a-şi face cea mai bună "campanie" electorală să câştige. în acest sistem de votare nu ai posibilitatea de a da un vot de NU tuturor candidaţilor, tuturor partidelor care ţi-au înşelat speranţele de câteva mandate încoace... Dacă după două decenii de libertate politică niciun partid ori nici un lider nu a reuşit să câştige încrederea românilor, deşi la putere au alternat partidele/liderii, înseamnă că toţi aceştia sunt nişte incomptenţi ori nişte mincinoşi. Oricare variantă ar fi cea reală, e de rău pentru popor.

4. Consecinţa politică a corupţiei crase este - întotdeauna - apariţia extremismelor. România (ca de fapt întreaga Europă) are o tristă tradiţie a extremismului politic şi se pare că e incapabilă să supravieţuiască fără să simtă în ceafă talpa vreunei ideologii autoritare. Când spun extremism nu mă refer la "tribunul" Vadim, ori alţii din tabăra sa. Aceştia sunt de fapt doar soluţii politice pentru a menţine în frâu eventualii extremişti, nicidecum lideri adevăraţi.

5. Nu cred că există soluţii politice. Cel puţin nu sunt soluţii care să vină de la cei care ne conduc. Singura soluţie - şi care e apolitică - cred că e "fuga melcilor": să fugim scârbiţi peste gardul de doi metri cu care suntem împrejmuiţi ori să ne dăm bolnavi de deces şi să nu mai fim buni de consum. Cică nişte melci adevăraţi au reuşit asta, chiar la Lugoj. De ce n-am putea şi noi, homo sapiens?


P.S. Iata si legatura catre reportajul cu fuga melcilor care m-a inspirat pentru acest articol:

http://stirileprotv.ro/stiri/social/melci-de-mii-de-euro-au-sarit-gardul-ori-s-au-imbolnavit-de-deces.html